Joi, 5 noiembrie, Televiziunea Romana a organizat o reuniune pe marginea pregatirilor pentru concursul Eurovision 2010. Initiatoarea acestei actiuni, Marina Almasan - Socaciu, coordonator proiect Eurovision 2010, a dorit ca, inainte de a fi stabilite regulile selectiei si participarii romanesti la concursul de anul viitor, sa cunoasca mai multe puncte de vedere de la persoane avizate.
Din acest motiv, la reuniune au fost invitati sa participe oameni care, de-a lungul anilor, au fost implicati intr-un fel sau altul in proiectul Eurovision. Peste 20 de persoane si-au exprimat opiniile despre cum ar trebui organizat Eurovisionul de anul viitor: compozitori, regizori muzicali, regizori artistici, textieri, reprezentanti ai caselor de productie, jurnalisti din presa scrisa, radio, tv si online.
Impreuna, ei au discutat despre toate etapele pregatitoare ale participarii romanesti la concursul Eurovision, pornind de la conditiile de inscriere pentru preselectie si pana la evolutia pe scena la faza internationala.
In urma acestor sugestii si in baza conditiilor impuse de EBU, echipa Eurovision va intocmi regulamentul concursului national si, astfel, va da startul unui proiect pe cat de amplu, pe atat de frumos, comentat si urmarit: concursul Eurovision, editia 2010.
- monicastefan's blog
- autentifică-te sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii





